Apel la liniste

În vederea protecţiei calităţii vieţii, proprietăţii şi ambientului cetăţeanului de Agresiunea prin Zgomot (şi Miros) este, în opinia nostră educată de experienţă, nevoie de:

i) Dreptul de veto pentru Comunitatea Locală faţă de înfiiinţarea/pepetuarea manifestării unor surse de zgomot agresoare în vecinătate (Afaceri Z, Vecini Z);

ii) Definirea noţiunii de Agresiune prin Zgomot, a noţiunii de Flagrant de Zgomot şi furnizarea instrumentelor tehnice, legislative necesare constatării şi eliminării acestei Agresiuni – recidiva perpetuă prosperă nepedepsită;

iii) Eliminarea toleranţei Autorităţilor faţă de Agresiunea prin Zgomot;

iv) Armonizarea şi actualizarea legislaţiei din domeniile – ordine publică, mediu, sănătate, administraţie. Definirea unor Autorităţi Relevante (eficiente şi eficientizate) pentru apărarea cetăţeanului faţă de Agresiunea prin Zgomot.

v) Responsabilizarea prin audit profesional a activităţii Autorităţilor Relevante şi reconfigurarea eficientă click pe imagine pentru a vedea clar detaliile

a arhitecturii instituţionale a acestora;

***

Proprietatea, stăpânirea liniştită a proprietăţii şi convieţuirea civilizată în spaţiul urban şi rural sunt lipsite de apărarea eficientă a cetăţeanului de către stat faţă de agresiunea prin Zgomot.

Un singur Vecin Z (individ ori Afacere Z) poate produce un impact devastator asupra ambientului, calităţii vieţii şi Convieţuirii Civilizate din orice zonă urbană sau rurală.

A. DREPTURI CETĂŢENEŞTI

Constituţia României garantează cetăţenilor ţării următoarele drepturi:

Convieţuirea Civilizată în România poate fi şi este încălcată în mod sistematic atât de Vecini Z cât şi de Afaceri Z.

Am documentat doar un număr limitat de cazuri dar dimensiunea socială a problemelor semnalate de noi în continuare este credem mult mai largă. Un inventar al petiţiilor depuse de cetăţeni la Poliţie, GNM, Primării, Prefecturi, Direcţiile de Sănătate Publică, Agenţii de Mediu, mass media ar putea oferi o dimensiune exactă a problemelor sociale generate de situaţii similare cu cele descrise mai jos:

- un club cu activitate de discotecă funcţionează într-un cort. Orar de funcţionare? Începe la ora 23:00 ...un alt club funcţionează la subsolul unui bloc de locuinţe (echipamente producătoare de zgomot de joasă frecvenţă şi aparate de aer condiţionat) ... o discotecă terorizează vecinii aflaţi şi la 1000 de metri distanţă;

- hypermarketuri funcţionează în apropierea unor zone rezidenţiale - unităţi imense de aer condiţionat, trafic, mirosuri, aprovizionare zgomotoasă noapte, etc. Au şi autorizaţie de construire şi de mediu. Oare e posibil şi în alte ţări UE?

- restaurantul/pizzeria vecină a montat un ventilator de evacuare a aerului din bucătărie pe acoperiş sau chiar lângă balconul unor cetăţeni. Face un zgomot infernal. Mirosurile sunt quasi permanente şi puternice. Aparatele de aer condiţionat fac şi ele zgomot;

- spălătorii auto (care în trei cazuri din trei analizate de noi funcţionau în puncte de lucru deschise fără autorizaţie de construcţie şi fără autorizaţie de mediu sub protecţia fraternă a GNM (şi a Direcţiei de Sănătate Publică şi a Departamentului Mediu al Poliţiei Comunitare cel puţin într-un caz din cele trei). Clienţii lor ocupă/ocupau trotuarul care e asaltat şi de dispersiile atmosferice generate de proiectarea jeturilor de apă sub presiune pe caroseriile murdare - datorate lipsei porţilor la construcţiile respective sau funcţionării cu porţile deschise dacă există porţi);

- persoane fizice tip scandalagiu şi/sau meloman. Stau pe trotuar, în parc sau în propriile case. Poliţia este chemată de vecini şi vine. Scandalagii se opresc momentan. Pleacă Poliţia – ei reîncep după 10 minute. Şi tot aşa, a doua zi o iau de la capăt. Cetăţeanul rămâne neprotejat, agresat iar banii publici sunt cheltuiţi pe nenumăratele curse ale echipajelor de Poliţie – mereu recidivă la aceleaşi adrese. Cum poate fi eliminată recidiva?;

- rea-credinţă – amplasarea de către vecin în scopul şicanării a unor aparate producătoare de zgomot (utilaje, echipamente, boxe) care sunt lăsate să funcţioneze la cele mai diverse ore ale zilei şi nopţii pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Cum poţi dovedi aceste acţiuni de rea-credinţă ca cetăţean agresat? Imposbil cât lipseşte din legislaţie instrumentul adecvat (definirea Agresiunii prin Zgomot, a Flagrantului de Zgomot şi a pedepselor care să împiedice recidiva);

- Trafic – claxoane, boxe la maximum, înjurături – nicio sancţiune, ba din contră poliţiştii sunt agresaţi şi ei în plină stradă - cum atunci să se înlăture recidiva unor astfel de situaţii?

- Altele: câini zgomotoşi, aprovizionare cu marfă noapte (şoferi care strigă, navete care se răntesc, uşi la dube care se inchd cu zgomot), autovehicule care poposesc în vecinătate temporar cu boxele la maximum, lucrări de reparaţii în apartamente la ore târzii, etc.

B. MOTIVELE PRINCIPALE ALE ÎNCĂLCĂRII DREPTURILOR CETĂŢENEŞTI

1. Lipsa dreptului de veto pentru membrii Comunităţii Locale aflaţi la o Distanţă de Impact faţă de apariţia, înfiinţarea şi/sau funcţionarea ori traiul unei surse de Zgomot agresoare (Vecin Z).

Legislaţia sănătăţii, a mediului sau a înfiinţării societăţilor comerciale nu impune acordul legalizat al vecinilor pentru autorizarea înfiinţării sau funcţionării Afacerilor Z. Doar legea 50/1991 solicită acordul legalizat al vecinilor pentru autorizarea înfiinţării sau schimbării utilităţii funcţionale a unei construcţii. Dar lipsa autorizaţiei de construire pentru utilitatea funcţională reală este ignorată (nu este de competenţa noastră”(!) de autorităţi precum GNM, Agenţia de Mediu, Direcţia Sănătate Publică, Poliţia Comunitară.

Pentru a elimina vendetele personale şi expunerea cetăţenilor la acte de intimidare, ameninţare şi agresiune acordul membrilor Comunităţii Locale trebuie exprimat în mod confidenţial către o Autoritate Relevantă care comunică către orice alte părţi implicate doar răspunsul pozitiv sau negativ nu şi cine anume dintre membrii comunităţii şi-a exercitat dreptul de veto;

2. Posibilitatea ca un singur Vecin Z să terorizeze şi să recidiveze în terorizarea unui alt vecin sau a unei întregi comunităţi. Legislaţia ordinii publice (Legea 61/1991), mediului (multiple acte normative începând cu legea 265/2006), sănătăţii (Ordinul Ministrului Sănătăţii 536/1997) nu oferă instrumente adecvate/suficiente de protecţie. Manifestarea Agresiunii prin Zgomot şi recidiva repetată a agresiunii sunt posibile ori de câte ori doreşte agresorul care rămâne nepedepsit;

3. Lipsa instrumentului legislativ pentru constatarea flagrantului de Agresiune prin Zgomot şi Miros de către Autorităţile Relevante şi lipsa unor măsuri care să permită remedierea rapidă şi permanentă acestui tip de agresiune imediat ce este constatată prin flagrant;

4. Lipsa de instrumente tehnice din dotarea Autorităţilor Relevante pentru relizarea Flagrantului de Zgomot Agresiv şi Flagrantului de Miros Agresiv (sonometre pentru zgomot, ... nu ştim pentru miros cum se poate realiza tehnic flagrantul sau dacă este necesar un instrumentar tehnic);

5. Existenţa monopolului GNM în constatarea şi impunerea de măsuri în ce priveşte Agresiunea prin Zgomot şi Miros. Apărarea faţă de acest tip de agresiune, atât de variată prin sursele de producere, trebuie încrediţată Autorităţilor Relevante nu unei singure instituţii;

6. Permiterea de către Autorităţile Relevante (în special GNM) a funcţionării Afacerilor Z în absenţa autorizaţiei de mediu şi a autorizaţiei de construire – în profida interdicţiilor explicite promovate de stat prin legea 265/2006 şi legea 50/1991.

7. Lipsa unor organisme independente de control profesional (audit) şi a unor metodologii eficiente de control (audit) privind:

a. modul de aplicare a legilor statului, reglementărilor şi STAS-urilor;

b. modul de îndeplinere a obligaţiilor de către funcţionarii publici;

c. modul de rezolvare a petiţiilor cetăţenilor:

... este oare necesar ca DNA să soluţioneze chestiuni care ţin de fapt de un management eficient?

8. Acreditarea facilă a firmelor care fac analize de mediu pe diverse domenii - lipsa deontologiei profesionale a unor firme acreditate favorizează înfiinţarea unor Afaceri Z care încălcă Convieţuirea Civilizată;

9. Permiterea prin legea 359/2004 a înfiinţării punctelor de lucru pentru codurile CAEN enumerate de Anexa 1 Ordinul Ministrului Mediului 1798/2007 în absenţa autorizaţiei de mediu;

10. Stufiş/desiş legislativ. Lipsa armonizării şi anacronismul legilor, reglementărilor şi STAS-urilor care nu permit administrarea eficientă a nevoile curente ale societăţii privind Convieţuirea Civilizată: Legea 265/2006, Legea 359/2004, Legea 61/1991, OG 99/2000, Ordinului Ministrului Mediului 1798/2007, HG 321/2005, HG 445/2009, Ordinul Comun 135/2010, Ordinul Ministrului Sănătăţii 536/1997, STAS-uri, norme şi normative de aplicare;

11. Diverse carenţe ale legislaţiei de mediu, sanitare, linişte publică, administraţie:

Lipsa definirii proprietăţii ca teritoriu protejat. Proprietatea rămâne la îndemâna agresorilor comunităţii/ambientului/Convieţuirii Civilizate. Doar locuinţa - nu şi proprietatea - este menţionată explicit ca teritoriu protejat şi doar de OMS 536/1997 nu şi de Legea 265/2006, STAS 10009 sau alte reglementări;

Lipsa în Legea 61/1991 a numărului de evenimente de tulburare a liniştii publice (ce este liniştea publică?) după care flagrantul constituie constatarea infracţiunii (cum se constată flagrantul? ) şi escaladarea eficientă a pedepselor pentru înlăturarea recidivei;

Lipsa în Legea 61/1991 a definiţiei şi pedepsei pentru recidivă după constatarea repetată a infracţiunii privind evenimentele de tulburare a liniştii publice, Agresiune prin Zgomot;

Arbitrarul privind stabilirea necesităţii efecturii studiilor de impact permis de Ordinul Comun 135/2010. Decizia privind realizarea studiului de impact o iau titularul activităţii şi Autorităţile - nu şi membrii comunităţii locale care au de suferit de pe urma Afacerii Z. Lipsa corelării între Anexa 1 a Ordinului Ministrului Mediului 1798/2007 şi Anexa 2 a HG 445/2009. Anexa 2 a HG 445 ar trebui să fie identică cu Anexa 1 a Ordinului 1798/2007;

Lipsa prevenţiei încălcării obligaţiilor de conformare – de pildă nu există obligativitatea afişării publice vizibile şi explicite, a dovezilor de conformare a activităţii unei Afaceri Z cu nivelul de zgomot maxim admisibil;

Lipsa obligativităţii afişării vizibile de către Afacerile Z, cu reglementarea dimensiunilor şi locului de expunere a panoului de afişaj, a anunţului public pentru solicitarea obţinerii acordului sau autorizaţiei de mediu – cu prezentarea pe afiş a dovezilor de conformare;

12. Lipsa unei arhitecturi instituţionale executive eficiente a unor instituţii ale statului produce echivoc, suprapunere şi pasarea responsabilităţii sau lipsa oricărei responsabilităţi. Agenţia de mediu autorizeaza dar nu poate dispune oprirea unei activităţi care deja există sau controlul activităţii ei. Sunt atribute ale GNM. Apoi:

De ce sunt necesare două instituţii de mediu cu atribuţii fundamental diferite care trebuie să îşi trimită petiţii una alteia (Agenţii şi GNM) şi nu o singură instituţie cu departamente diferite? De ce mai mulţi şefi plătiţi din banii publici?

De ce există departamente de mediu în subordinea poliţiei comunitare dacă oricum declină orice responsabilitate şi delegă rezolvarea petiţiilor către GNM?

De ce Direcţia de Sănătate Publică şi/sau Primăria, Poliţia nu pot opri un Vecin Z sau activitatea unei Afaceri Z care încalcă Convieţuirea Civilizată şi recidivează tranformând în mod repetat viaţa vecinilor într-un infern?

13. Vicierea dreptului de petiţionare prin lipsa de confidenţialitate. O petiţie şi astfel numele semnatarului trece prin numeroase mâini care nu trebuie de fapt să cunoască numele ci doar problema semnalată de cetăţean. Expunerea cetăţenilor petiţionari la acţiuni de ameninţare, hărţuire şi violenţă din partea agresorilor ambientului;

C. ACŢIUNI CORECTIVE NECESARE

i) Dreptul de veto pentru Comunitatea Locală faţă de înfiinţarea şi pepetuarea funcţionării sau traiului unor surse de zgomot agresoare în vecinătate (Afaceri Z, Vecini Z);

ii) Definirea noţiunii de Agresiune prin Zgomot, a noţiunii de Flagrant de Zgomot şi furnizarea instrumentelor tehnice, legislative (şi punitive) necesare constatării, eliminării şi împiedicării recidivei/perpetuării acestei Agresiuni;

v) Responsabilizarea prin audit profesional a activităţii Autorităţilor Relevante şi reconfigurarea eficientă a arhitecturii instituţionale a acestora;

Afişarea publică, în mod vizibil, a nivelului de Zgomot

Obligativitatea afişării publice, vizibile, a nivelului de Zgomot produs de Afacerile Z.

D. STAS 10009 şi OMS 536/1997

Nivel Maxim de Zgomot

Convieţuirea Civilizată presupune protejarea proprietăţii şi ambientului vecin de Zgomotul Afacerilor şi Vecinilor Z.

Un singur Vecin Z poate teroriza temporar sau continuu comunitatea prin vorbire (certuri, scandal, înjurături) sau muzică fără a fi împiedicat de Autorităţi cărora le lipseşte instrumentul flagrantului.

Noţiunea de „linişte publică” promovată de legea 61/1991 nu este măsurată, nu se precizează nivelul maxim de larmă/zgomot, frecvenţa, repetabilitatea sau durata care trandformă aceste manifestări în Agresiune.

Nivel Maxim Zgomot Admisibil şi Odihna

Nivelul maxim de zgomot admisibil nu poate fi acelaşi pentru:

Zile de Lucru Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri

Zile Odihnă Sâmbătă, Duminică, sărbători legale

Intervale de timp Dimineaţa [6:00 – 9:00], Zi [9:00 – 18:00], Seara [18:00 – 21:00], Noapte

[21:00 – 6:00].

Zonele funcţionale - Punctele de Măsurare – Limita Proprietăţii şi limitele Zonelor funcţionale

Limita proprietăţii are nevoie de protecţie. Proprietate, teren, curte, grădină – nu sunt protejate prin STAS 10009 sau OMS 536/1997 ori Legea 265/2006 - în forma actuală nu au din păcate în vedere în mod expres protecţia proprietăţii.

Nivel Maxim Zgomot Admisibil şi Tipul Zgomotului

Nivelul maxim de zgomot admisibil nu poate fi acelaşi pentru frecvenţe joase, înalte, medii ori vorbire (ne referim aici la înjurături, strigăte, cântat şi certuri care pentru unii indivizi reprezintă un mod de viaţă ce se constituie într-o sursă importantă de poluare fonică (şi morală) a Vecinătăţilor care au neşansa de a li se afla în zona de impact)

Un Zgomot de frecvenţă joasă poate să nici nu fie perceput de sonometru ori chiar de ureche dar este îngrozitor pentru sănătate. Iar atunci când este perceptibil nu ajută nici zidurile groase nici ţinerea ferestrele închise.

Măsurarea Zgomotului cu ferestrele închise

Stăpânii de drept nu mai sunt stăpâni pe proprietatea şi pe locuinţele lor. Este o restrângere a drepturilor cetăţeneşti, a Convieţuirii Civilizate. Este oare drept faţă de orice familie din România să nu poată deschide ferestrele vara din pricina Zgomotului produs de un Vecin Z sau o Afacere Z?

Metodologia de Măsurare Zgomot produs de Afaceri Z

În STAS 10009 şi/sau OMS 536/1997 nu sunt instrucţiuni explicite privind măsurarea zgomotului produs în situaţia cea mai defavorabila privind poluarea fonica, în timpul execuţiei procesului tehnologic cu funcţionarea simultană a utilajele, echipamentele şi surselor de zgomot cum ar fi:

- Motoare de orice tip, echipamente de aer condiţionat sau ventilatoare

- Boxe sau alte echipamente de redare şi producere sunet

- Jeturi de apă aplicate asupra caroseriilor

- Aspiratoare

- Alte instalaţii de aerisire

- Cuptoare şi echipamente aferente pentru aerisire

- Echipamente specifice pentru ateliere de vulcanizare,

- Orice alte surse de zgomot (şi miros)

Metodologia de măsurare curentă nu presupune măsurarea Zgomotului produs de o sursă de zgomot asupra TUTUROR zonelor funcţionale învecinate din zona de impact.

Nivel de Zgomot Maxim Admisibil şi Sursa de Zgomot

Credem că STAS 10009 şi/sau OMS 536/1997 trebuie să facă o distincţie clară între nivelul de zgomot maxim admisibil în funcţie de sursă.

Ameliorarea şi protecţia sunt posibile doar dacă nu se adaugă ceva care sporeşte la ceva care există.

Apariţia unor noi surse de Zgomot trebuie controlată şi împiedicată şi nu permisă doar pentru că se situează sub nivelul de zgomot ambiental. Una e ca zgomotul să fie produs de trafic, lucrări de amenajare si intreţinere de locuinte si/sau curti şi alta să fie produs de funcţionarea unor Afaceri Z sau de Vecinii Z care se relaxeaza sau se ceartă zgomotos. În mod paradoxal, poate datorită inevitabilităţii lui, Zgomotul produs de traficul străzii este mult mai uşor de ignorat decât cel produs de Afaceri Z sau Vecini Z.

Atunci când la Zgomotul traficului se adaugă zgomot produs de alte surse (Afaceri Z, Vecini Z) sau când intervalele de linişte care există după orele de vârf de trafic sunt umplute de zgomotul Vecinilor Z şi Afacerilor Z situaţia devine de netolerat.

Din păcate însă Afacerile Z sau vecinii Z se prevalează de existenţa Zgomotului produs de trafic pentru a pretinde minimizarea impactului produs de ei înşişi. Unele Autorităţi acceptă această abordare. Altele nu.

Conform Constituţiei României, art 35: „Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”

Nivel de Zgomot la limitele sursei de Zgomot şi a zonelor funcţionale asupra cărora se propagă

Buletinele sonometrice trebuie să prezinte impactul unei surse de zgomot asupra TUTUROR zonelor funcţionale cărora li se învecinează – în faţă, în spate, în stânga, în dreapta sus şi jos – aflate la Distanţa de Impact (zona de percepţie).

Limitele de zgomot maxim admisibile prin actualul STAS 10009 sau OMS 536/1997 nu permit stăvilirea funcţionării necontrolate:

- în aer liber, în imobile din zone rezidenţiale, în parcuri - cluburi, discoteci, restaurante, baruri, Larma produsă de grupurifără căpătâi sau Vecini Z

- a utilajelor producătoare de zgomot amplasate fără măsuri de protecţie fonică (sau fără protecţie contra mirosurilor) – aer condiţionat, ventilatoare, aerisiri, hote – hypermarketuri, restaurante, pizzerii, brutării, etc

- fără porţi etanşe, cu porţi deschise, în barăci de tablă, construcţii neizolate fonic – spălătorii auto, vulcanizări, ateliere diverse

- pe trotuar – alimentara, măsuţe pentru consum alcool unde se adună mulţimi gălăgioase sau autovehicule din care se revarsă manelele în torente pe o raza de 100 m

- în curţile şi apartamentele vecine – strigăte, certuri, înjurături, manele (muzică), câini zgomotoşi

- în parcuri şi pe băncuţele dintre blocuri – strigăte, certuri, înjurături, manele (muzică).

Convieţuirea Civilizată presupune:

- în cazul Afacerilor Z – amplasare la distanţe adecvate şi realizarea investiţiilor necesare pentru izolaţia fonică

- în cazul Vecinilor Z - pedepsirea pentru a preveni recidiva de Agresiune prin Zgomot.

Reguli de amplasament utilaje, echipamente

Obligativitatea existentei unui plan de amplasament, a unor regulilor de amplasament a utilajelor şi a unui sigiliu aplicat de Autoritatea Relevantă pentru a impiedica mutarea utilajelor de colo, colo ar contribui la disciplinarea Afacerilor Z (Vecinul ia utilajele de lângă gard cand vin controale GNM (care nu stiu cum se face ca au fost mereu anuntate) apoi le pune inapoi după ce pleacă controlul.

***

E. CONCLUZII

Comunitatea locală este orfană şi lipsită de putere în faţa înfiinţării şi funcţionării activităţilor care produc zgomot, mirosuri, dispersii şi trafic (Afaceri Z). Avizul în formă autentică al comunităţii locale pentru înfiinţarea punctelor de lucru şi funcţionarea Afacerilor Z ar rezolva rapid toate aceste probleme;

Nu există infracţiunea de Agresiune prin Zgomot şi Flagrant de Zgomot. Astfel agresorii pot oprima cetăţenii fără a fi responsabilizaţi.

Legislaţia Zgomotului este uzată moral, nu protejează viaţa familială şi privată şi nici proprietatea. Mirosurile şi dispersiile atmosferice produse de diversele activităţi productive nu sunt reglementate. Legislaţia de mediu este stufoasă, confuză şi nu este corelată eficient cu legislaţia de urbanism, a sănătăţii şi liniştii publice şi cea de înfiinţare şi funcţionare a societăţilor comerciale (înfiinţare puncte de lucru, orar de funcţionare). Legislaţia sănătăţii privind zgomotul este uzată moral (OMS 536/1997). În Parlamentul României Comisia de Mediu şi cea de Sănătate sunt separate. Cea de mediu se află undeva în componenţa comisiei de administraţie publică;

Echivocul legislativ, lipsa instrumentelor punitive eficiente, favorizează abuzurile. Protecţia calităţii vieţii populaţiei şi a mediului este mai degrabă “privegheată” decât vegheată de instituţiilor din domeniu;

Activităţi care afectează sever viaţa familială şi privată a cetăţenilor vecini sunt înfiinţate în baza declaraţiei pe proprie răspundere a persoanelor interesate chiar şi pentru coduri CAEN care necesită autorizaţie de mediu (enumerate de Anexa 1, OMM 1798/2007);

Arhitectura instituţională a Autorităţilor nu este eficientă. Monopolul GNM, confuzia de atribuţii sau lipsa atribuţiilor şi instrumentelor pentru alte AUtorităţi relevante permite manifestări cleptocratice nu democratice.

Instrumentele de intervenţie ale Autorităţilor Relevante sunt limitate.

[1] În unele cazuri oamenii au fost ameninţaţi, hărţuiţi sau atacaţi violent. Dl X“Mi-au vandalizat casa, iar masina sotiei mele a fost vandalizata de 3 ori. Astă noapte au aruncat o galeata de vopsea pe masinile noastre”. Dl Y: “Un individ de peste 120 kg ne-a acostat pe trotuar sfătuindu-ne pentru binele copiilor sa acceptam înfiinţarea spălătoriei auto vecine. Au urmat agresiuni din partea proprietarului spălătoriei. Am instalat grilaje la ferestre şi am angajat firmă de protecţie şi pază. Vecinul este cercetat penal dar cu ce folos?”. Dna Z: “"Vecinii ne-au explicat: fiecare face ce vrea la el in curte, ca urmare fie ne obişnuim cu zgomotul fie ne mutăm.". Dna Q ”În părculeţul învecinat se ascultă muzică foarte tare, sunt strigăte şi înjurături. Chemăm 112 – vine un echipaj, se opreşte scandalul. Reîncepe la 10 minute după plecarea Poliţiei. Chemăm din nou 112. Iarăşi se opreşte 10 min. Apoi reîncepe. În fiecare weekend şi în alte zile. Poliţia nu reuşeşte să ne protejeze”.

Orice informaţii aflate pe această pagină sunt cu caracter orientativ. Ulterior lunii iunie 2010 acest site nu a mai fost actualizat din punct de vedere al legislatiei. Vizitatorii sunt rugaţi să consulte cu diligenţă legislaţia actualizată pentru o informare pertinentă şi/sau pentru a se apăra în cunoştinţă de cauză. Autorii http://www.nuzgomot.ro/ nu îşi asumă nici un fel de răspundere în privinţa modului în care Vizitatorii înţeleg să folosească informaţiile de pe site.